Sursa: romaniapozitiva.ro
După 10 luni de la închiderea programului Școala lui Codruț, Asociația Clubul Câinilor Utilitari (CCU) vă informează cu bucurie că începând cu 21 august vom reîncepe primele grupe de dresaj gratuit pentru câini adoptați.
Timp de 9 ani, proiectul Școala lui Codruț a fost susținut din contribuție proprie, pentru a-i susține pe cei care adoptă căini. În fiecare săptămână am organizat ședințe de dresaj gratuit cu ajutorul a 3 instructori de dresaj, specializați în comportament canin și reabilitare, care au lucrat pe bază de voluntariat cu peste 450 de câini adoptați.
În tot acest timp, Școala lui Codruț a devenit cel mai căutat și recomandat curs al Asociației.
Proiectul curent este realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București pentru următoarele 4 luni.
Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Primăriei Municipiului Bucuresti/Consiliului General al Municipiului București și nu implică nici o responsabilitate din partea Autorității Finanțatoare.
Unde: Teren de antrenament CCU – Parcul Crângași https://goo.gl/maps/AUvssmV9i3SAC4Nc8
Program: 8 ședințe de grup – de 2 ori pe săptămână – (luni-joi), (marți-vineri), după ora 18:00
1 ședință teoretică despre îngrijirea corespunzătoare a câinilor.
Durată: 1h/ședința de dresaj
Ce vor învăța stăpânii câinilor adoptați:
- Care sunt nevoile câinelui
- Ce înseamnă o socializare corectă
- Cum să comunicăm cu câinele pentru a avea o relație bazată pe încredere
- Comenzi de bază în funcție de nevoile câinelui
- Sfaturi pentru dresajul acasă
- Tehnici de gentle handling
- Desensibilizarea câinelui la lucruri noi (botniță, lesă, zgardă)
- Ce este zona de siguranță a câinelui și cum o dezvoltăm
- Cum să facem vizita la veterinar un moment plăcut pentru câine
- Limbajul câinilor- calming signals
- Cum gestionăm câinii reactivi
Pentru inscriere, completați acest formular: https://forms.gle/XuzZTnG6GTYKbxmG7
Despre noi
Începând cu anul 2010, organizația non-guvernamentală Asociația Clubul Câinilor Utilitari se ocupă cu pregătirea câinilor de utilitate socială; cu educarea opiniei publice – mai ales a copiilor, despre beneficiile interacțiunii om-animal, și de pregătirea unor echipe de câini de Salvare și câini pentru Terapia Asistată de Animale.
În 2013, când a fost adoptată Legea 258/2013-Legea lui Ionuț, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, a început și Școala lui Codruț, un proiect organizat cu scopul de a oferi informații valoroase care să ducă la îmbunătățirea situației câinilor abandonați, dar și la schimbarea concepțiilor despre câini în societate.
De cele mai multe ori, câinii abandonați sau care s-au născut pe străzi nu au avut parte de o viață liniștită în care să se simtă în siguranță, de aceea prezintă probleme de comportament cum ar fi neîncrederea față de oameni și alte animale, frica de zgomote sau situații cu care nu s-au mai întâlnit. De aceea este important să știm cum să comunicăm cu câinele, care sunt adevăratele lui nevoi și cum îl putem ajuta să se adapteze mai ușor la noua viață.
Până în prezent, ne mândrim cu 450 câini dresați prin proiectul Școala lui Codruț în primii 9 ani de funcționare a acestuia.
Cine a fost Codruț?
Codruț a fost câinele nimănui, până când și-a găsit omul lui și a devenit câine utilitar. Codruț a inspirat întreaga idee a cursului de dresaj și a demonstrat că un maidanez poate fi un câine de valoare: în iunie 2006, a promovat primul examen de obediență din România, în octombrie 2006 a obținut titlul de „Învingător la căutare și salvare“ la Campionatul Național de Dresaj Canin, categoria „Căutare în dărâmături“, treapta A, iar în februarie 2007, a promovat primul examen de câini de avalanșă din România.
Maidanezi de succes
Cursul Școala lui Codruț este conceput special pentru nevoile câinilor adppați, și are ca scop final acomodarea câinelui cu noua viață și stabilirea unei relații bazate pe încredere între câine și stăpân.
Accentul se pune pe exercițiile de socializare cu mediul și alți stimuli întâlniți în viață de zi cu zi, dar cu toate acestea nu lipsesc nici câteva noțiuni de disciplină de bază, utile în relația cu câinele.
Astfel, de-a lungul timpului, ne putem mândri cu peste 450 de stăpâni informați cu câini mai educați, peste 20 de câini absolvenți ai examenului TSAC (test de sociabilitate și aptitudini canine) și peste 10 echipe de voluntari selectați pentru căutare și salvare și terapie asistată de animale.
Vă așteptăm la antrenamente să cunoașteți echipa noastră de voluntari foarte pasionați și dedicați acestei cauze și pe pagina de Facebook pentru a ne urmări activitatea –