„Romanian Prison Dogs Program” a fost initiat in 2016  în parteneriat cu Spitalul Veterinar Pet Stuff, Big Hearts Society și Penitenciarul Jilava cu scopul de a sprijini reabilitarea deținutilor printr-o interacțiune pozitivă cu câinii fara stapan. Cainii inclusi in acest program sunt sterilizati, vaccinati si deparazitati conform varstei iar mai apoi sunt pregatiti pentru adoptie.

Astfel, sub supravegherea instructorilor canini, deținuții se ocupă atât de îngrijirea zilnică cât și de dresajul câinilor din program, activitati prin care acestia dezvolta abilități de comunicare și empatizare cu ființele de lângă ei. Majoritatea exercițiilor se concentrează pe dezvoltarea relației de încredere între om și câine cât și pe dezvoltarea încrederii între oamenii implicați în program.

Începand cu luna octombrie 2017, vizitele voluntarilor specializati in dresaj si a medicilor din cadrul Spitalului Veterinar Pet Stuff  au devenit constante, iar antrenamentele au început să dea roade. Deja șapte câini au plecat spre adopție în afara țării.

Ne dorim sa putem continua acest proiect pentru a putea ajuta cat mai multi caini fara stapan, dar pentru asta avem nevoie de ajutor. Deoarece resursele pe care le avem la dispozitie se epuizeaza rapid, avem nevoie constant de donatii pentru a sustine hrana  si cheltuielile medicale ale cainilor din program, pana cand acestia isi vor gasi o familie.

Mai multe detalii despre cum poti sa ajuti gasesti aici.