50.000 de caini sunt inca liberi in Capitala. O mana de oameni le-a gasit o intrebuintare animalelor abandonate
Joi 12 Ianuarie 2012 – 23:34
Câinele Codruţ latră când găseşte „victime” la orice exerciţiu de salvare în caz de cutremur
Nici primăria, nici guvernul, nici Curtea Constituţională nu ne-au scăpat de maidanezii de pe străzi. Ei nu vor ajunge la injecţia letală, dar nici în adăposturi, unde să fie îngrijiţi cum se cuvine. Din toată marea de scepticism, răzbate o rază: maidanezii pot fi folosiţi cu succes la salvarea oamenilor.
Codruţ, Creţu şi Spritz. La prima vedere aceşti căţei nu se deosebesc cu nimic de cei pe care-i întâlnim zilnic pe străzile din oraş.
În realitate, însă, ei pot face lucruri extraordinare. În caz de cutremur, inundaţii, incendii sau avalanşe, aceste necuvântătoare devin adevăraţi eroi.
Cei trei maidanezi, antrenaţi să scoată oameni de sub dărâmături, au petrecut mulţi ani vagabondând pe străzi. Erau subnutriţi, dar şi-au păstrat afecţiunea faţă de oameni
Căţeii intervin în locuri greu accesibile, pentru a găsi supravieţuitori. Imediat ce găsesc persoanele rănite, încep să latre până ce echipa de intervenţie ajunge la victime.
Maidanezii au un trecut trist. Au fost salvaţi de pe străzi şi îngrijiţi de reprezentanţii Fundaţiei „Vier Pfoten” şi ai asociaţiei Clubul Câinilor Utilitari (CCU).
Tibi, Mulan şi Ţuca sunt cele mai iubite animale. Patrupedele sunt folosite cu succes în tratarea copiilor care suferă de boli rare şi grele. Sunt singurii care le aduc un surâs pe buze
Înainte să ajungă la Bucureşti şi să fie şcoliţi, Codruţ şi Creţu mureau de foame pe străzile Craiovei.
Codruţ e veteranul echipei (14 ani) şi are la activ cinci examene de dresaj şi intervenţii în misiuni reale, alături de forţele competente. “A fost antrenat pentru a căuta victime sub dărâmături, sub avalanşe şi pe teren accidentat. Este un câine inteligent şi focusat pe interesele proprii”, ne-a povestit Vlad Popescu, preşedintele CCU.
Tibi, Mulan şi Ţuca sunt “altfel” de maidanezi. Ei bat de trei ori pe săptămână drumul către centrele de asistenţă socială din sectorul 6 pentru a-i bucura pe copiii diagnosticaţi cu sindromul Down ori abandonaţi în spitale. Ei sunt câini psihologici, care reuşesc să aducă zâmbetul pe buze unor copii fără trecut, prezent şi viitor.
24.000 de bucureşteni, muşcaţi în doi ani
Circa 24.000 de bucureşteni au fost muşcaţi de maidanezii de pe străzi în ultimii doi ani, spun reprezentanţii Prefecturii Capitalei. Tratarea lor prin vaccinuri antirabice la Institutul „Matei Balş” a costat aproape 2 milioane de lei (450.000 de euro).
Pentru un tratament antirabic, statul plăteşte între 130 şi 400 de lei (în funcţie de gravitatea rănilor). Fiecărui om muşcat de maidanezi i se administrează cinci flacoane antirabice, care costă 43 de lei/bucata.
Cazarea căţeilor costă 23 de milioane de lei
Dacă ar fi să strângă în adăposturi toţi maidanezii, Primăria Capitalei ar trebui să cheltuiască 23 de milioane de lei pe an doar pentru masa şi cazarea lor.
Închirierea unei hale dezafectate, pentru adăpostirea a 20.000 de maidanezi (proiect care figura în planurile primăriei), ar costa alte 422.000 de lei pe an, în vreme ce costurile de capturare, transport şi sterilizare a tuturor maidanezilor ajung până la 4,5 milioane de lei.
Municipalitatea are, în prezent, două adăposturi în care sunt cazaţi 385 de maidanezi şi nu se poate gândi la construirea din temelii a unora noi din cauza lipsei fondurilor.
Cititorii Click! nu mai vor să vadă câini abandonaţi
Curtea Constituţională a decis să retrimită legea antimaidanezi în Parlament, pentru rediscutare. Magistraţii o consideră anticonstituţională, fără a justifica, însă, decizia. Românii au fost interesaţi de problema câinilor fără stăpân şi au comentat acest subiect pe site-ul ziarului nostru.
Cei mai mulţi sunt de părere că locul câinilor nu e pe străzi şi speră ca autorităţile să renunţe la soluţia barbară, a uciderii în masă.
Totodată, au fost români care au salutat decizia Curţii Constituţionale, dar şi mulţi care consideră că e mai importantă viaţa oamenilor decât cea a patrupedelor abandonate. Iată câteva comentarii:
Txt: “Nu doresc moartea nimănui, om sau animal, dar totuşi sunt prea mulţi. Dacă iubitorii de câini i-ar lua acasă şi nu doar ar sări cu gura ca să-i ţină în viaţă ar fi ceva.”
Dragoş: “Guvernanţii doresc să omoare câinii ca să mai poată fura nişte bani de la buget afişând o sumă uriaşă care, de fapt, nu s-a cheltuit.”
Matty: “Frate, sunt prea mulţi. Iubitorii de animale, în loc să se unească şi să protesteze, mai bine i-ar lua acasă. Nu e corect ca sute de oameni să ajungă zilnic la spital sau chiar să moară din cauza muşcăturilor.”
Dragoş: “Dacă vouă vi se pare că nu sunt bani pentru hrănirea unor câini… Dacă aţi gândi logic şi aţi împărţi, nu sunt chiar aşa mulţi. Bine că sunt bani pentru hoţiile guvernanţilor.”
Victor: “Să le fie ruşine! Poate unul dintre ei va fi muşcat mortal şi atunci poate schimbă legea.”
Dobrescu Iacobina: “Mulţumim Curţii Constituţionale.”
Diana: “Când o să vă mănânce copiii pe străzi, atunci o să realizaţi ce pericol reprezintă. Până atunci, ipocrizia e în floare.”
Articol ziarul Click!