Author / Andrei Maxim
-
CCU la „Neața cu Răzvan și Dani”
Un scurt reportaj apărut în cadrul emisiunii „Neața cu Răzvani și Dani” de la Antena 1, realizat la terenul de antrenament al Asociației „Clubul Câinilor Utilitari”, unde au fost prezentate câteva elemente ce țin de dresajul unui câine de Căutare și Salvare.
-
Fotoreportaj AGERPRES despre Romanian Prison Dogs
Agenția națională de presă AGERPRES a publicat un fotoreportaj despre programul „Romanian Prison Dogs”, inițiat de Clubul Câinilor Utilitari în parteneriat cu Clinica Veterinară Pet Stuff și Penitenciarul Jilava. Copyright Agerpres Foto
-
Colaborare cu Crucea Roșie România
Anul 2015 ne-a adus o nouă colaborare cu Crucea Roșie România, filiala sector 6 București, pe care ne dorim să o valorificam din plin in 2016. La cat mai multe antrenamente si aplicatii impreuna!
-
Jurnalul National Terapia cu animale
În timp ce câinii fără stăpân se irosesc pe străzi, asociațiile capabile să-i transforme în terapeuți aleargă după donații și sponsorizări. Terapia asistată de animale (TAA) nu primește nici un fel de sprijin din partea statului, deși România are şi resurse şi personal calificat. Câini şi cai împotriva depresiei şi izolării Terapia asistată de animale…
-
HamFest 2015
Clubul Cainilor Utilitari a fost prezent si in acest an la evenimenutul organizat de Asociatia Red Panda, Ham Fest – un festival pentru catei si oamenii lor! Sambata 13 si duminica 14 iunie, incepand cu ora 11, la evenimentul gazduit de Planeta Ham Ham, oamenii si cainii s-au putut bucura de concursuri amuzante cu premii speciale, de momente artistice…
-
Luna Copilăriei, sărbătorită în Sectorul 6
La iniţiativa Primăriei Sectorului 6, Centrul Cultural European Sector 6 și DGASPC Sector 6, luna în care începe vacanţa şi este celebrată copilăria, a fost sărbătorită în acest an sâmbătă, 6 iunie 2015, in Parcul Drumul Taberei, Sectorul 6. Clubul Cainilor Utilitari a participat la eveniment alaturi de voluntari si cateii lor: Bruno, Billy, Johnnie, Challapa,…
-
Campionii speciali 2015
Voluntarii CCU au fost vineri, 22 mai 2015, alaturi de Campionii Speciali pentru a participa la Ziua Sportului, “o intrecere sportiva in care nu exista bariere pentru a fi cel mai bun!” Despre initiativa Campioni Speciali: Strategia Nationala de Actiune Comunitara este un program initiat de Guvern, care are ca scop introducerea actiunii comunitare in…
-
Tabara Nationala pentru Caini de Salvare CST 2015
Echipa de Cautare si Salvare a Clubului Cainilor Utilitari a petrecut 4 zile antrenante si educative alaturi de oameni pasionati, cu ajutorul carora s-a intors mai bogata in cunostinte si mai motivata. Alaturi de Asociatia pentru Caini de Salvare Transilvania, Centrul Chinologic Dr. Aurel Greblea din Sibiu, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Judetului Hunedoara, membri…
-
CCU la Digi Animal World
In aceasta editie a emisiunii Digi Animal Club este prezentata fata nevazuta si munca din spatele unui caine utilitar si a detinatorul sau. Multumim Digi Animal World si Fundatiei Nane pentru copii cu dizabilitati! In platoul Digi Animal Club, alaturi de moderatorul emisiunii, Bogdan Uritescu, se afla colegul nostru Vlad Popescu, presedintele Asociatiei Clubului Cainilor Utilitari si o echipa om-caine de Cautare…
-
PRO TV. Eu ma distrez cu cainele meu 2014
Orice caine, indiferent daca este de rasa ori simplu maidanez, poate fi antrenat sa salveze oameni in nevoie, sa fie un companion perfect pentru copii, sa stearga stresul celor mari, ori sa aline durerile celor bolnavi. Este mesajul simplu pe care o asociatie care ocroteste animalele a incercat, sambata, sa il transmita bucurestenilor. Voluntarii au…